Instrumentul Skywatcher 76/300 (Dobson Mini) a fost adoptat oficial de Anul International al Astronomiei, si utilizeaza logoul international.
Acest telescop mic a fost creat pentru a celebra primele observatii telescopice ale lui Galileo. Calitatea optica a acestui instrument mic ne permite insa sa vedem mai multe detalii pe cer spre deosebire de instrumentele simple ale lui Galileo. Putem retrai asadar experienta observatiilor marelui savant prin observarea satelitilor lui Jupiter, inelului lui Saturn, fazele planetei Venus sau mii de stele in Calea Lactee.
Acest tip de telescop poate fi gasit pe piata si la alti comercianti, insa noi va oferim in plus pe langa cele doua oculare si un cautator de 5×24. Greutatea totala este mai mica de 2 kg, iar inaltimea 40 cm.
Imagistica este buna pentru a fi studiate indeaproape cratere de pe Luna, Jupiter, satelitii sai si structura noroasa. De asemenea putem sa facem observatii ale inelelor de pe Saturn, si, in perioadele optime, chiar si zonele polare ale planetei Marte, respectiv a fazelor planetei Venus. Faimoasele stele duble (Albireo, Castor, e Lyrae, Alcor-Mizar etc) pot fi de asemenea observate si rezolvate cu acest telescop.
Stativul (montura tip Dobson) este stabil, si permite miscarea usoara a telescopului, iar daca este plasat pe o masa la o inaltime suficienta va oferi o experienta frumoasa pentru utilizatori noi.